Deasupra prăpastiei, pe buza-i subțire ca o ață, caii-vii cu cravașa-i mân, îi șfichiuiesc!.. Aer parcă n-am - beau vânt, înfulec ceață... Beat de moarte sunt: mă pierd, mă prăpădesc. Mai încet voi cai, ah, cătinel, N-ascultați de biciu-ntins în vânt... Cu așa nărăvași n-apuc defel Să trăiesc, nici cântul să mi-l cânt. Caii-mi vor adăpa până la capăt eu voi cânta deasupra genunii o clipă voi adăsta... De-o fi să pier - fulg spulberat în gol peste zăpezi, când m-or târî c-un rost, voi caii mei, treceți la pas domol pe drumul către ultimu-adăpost! Mai încet, voi cai, ah cătinel! N-ascultați de cnut, nici bici în vânt Cu așa nărăvași n-apuc defel Să trăiesc, nici cântul să mi-l cânt. Caii voi adăpa până la capăt eu voi cânta deasupra genunii o clipă voi adăsta. Am ajuns: la Dumnezeu nu există întârziere, Îngerii, ce cântă oare cu atâta răutate?! Clopoțelul s-a-nnecat - numai plănset și durere sau eu cailor le strig sania iute să n-o poarte?! Mai încet, voi cai, ah cătinel! Vă implor: nu o luați ca vântul! De trăit n-apucai defel nărăvașilor, barem să-mi termin cântul! Caii-mi voi adăpa până la capăt eu voi cânta deasupra genunii o clipă voi adăsta.
© Mircea Croitoru. Traducerea, 1985