Sînt în lumină, ochii toți mă sorb. Mi-am început banala procedură; la microfon, ca la icoane-un orb m-am dus - nu, nu, azi ca la ambrazură. Si microfonul simte și nu-i plac - da, glasul meu dezgustă pe oricare. Și, sigur sînt, de mint sau mă prefac, el, fără milă, va Urla mai tare. Razele rampei sub coaste îmi bat, chipul îmi e dureros luminat si de pretutindeni reflectoare ard dogoritoare. El, șmecheru-i mai fin ca un cuțit. Percapa falsul pînă la miime. Nu-i pasă de-s mahmur sau obosit, dar fie, cint cinstit acele rime. Azi, ca nicicînd, aproape horeai cîntul, tonalitataa-i însă neschimbată, căci de-o să-mi calc pe suflet, prefăcîndu-l, el n-o să-ndrepte linia strîmbată. Razele rampei sub coaste îmi bat, chipul îmi e dureros luminat si de pretutindeni reflectoare ard dogoritoare. Pa acest gît flexibil arcuit se-nvîrte microfonul, cap de șarpe. Cum am tăcut, mă mușcă îndîrjit, să cînt pin-la demență, pîn-la moarte. Nu te mișca, nu îndrăzni nicicum. Ești șarpe șuierînd să obsedeze. Dar eu sînt vrăjitor de șerpi oricum, azi nu cînt, azi fac cobra să danseze. Razele rampei sub coaste îmi bat, chipul îmi e dureros luminat si de pretutindeni reflectoare ard dogoritoare. El lacom e, ca puiul ce abia de foame scoate sunete, se roagă. în frunte, plumbul el mi-l va băga, pe veci chitara mîinile îmi leagă. Și iar povestea-i fără de sfîrșit. Ce-i microfonul? Vreun răspuns cute ază? I-o candelă acum - în pîlpîit, dar eu nu-s sfînt și el nu luminează. Razele rampei sub coaste îmi bat, chipul îmi e dureros luminat si de pretutindeni reflectoare ard dogoritoare. Mai simplu decît gama-i tot ce cînt, însă de-ar fi minciunii să se vîndă, pîn la durere m-ar lovi de crunt ea, umbra microfonului la pîndă. Iluminat sînt. Ochilor mă dau. Ce pot s-aștept eu; dragoste sau ură? La microfon ca la icoane stau. Nu, nu, azi sigur - ca la ambrazură. Razele rampei sub coaste îmi bat, chipul îmi e dureros luminat si de pretutindeni reflectoare ard dogoritoare.
© Passionaria Stoicescu + Andrei Ivanov. Traducerea, 1992