Lupta aceasta nicicum n-am s-o uit. Moartea în aer și-n cer e, iar din înalt, ca potopul tăcut - stele-n cădere. Iată din nou cade una, și-n gînd pusu-mi-am să nu mor încă... Și, uite-așa am legat jurămînt c-o stea nătîngă. Și-am hotărît: răul gata, s-a dus, dac-am scăpat, soartă, ține-mă... Dar prăbușită-a fost steaua de sus tocmai sub inimă. „Luați înălțimea!" ne-au tot îndemnat și „Gloanțe multe să plouă!.." Pe epoleți vi s-a adăugat înc-o stea nouă. Stele din astea, cît pește în iaz, să prisosească la lume. Și-aș fi umblat într-al morții răgaz, erou anume. Fiului meu steaua-n dar i-aș fi dat, o amintire ca multe... Cade o stea dispărind din înalt - dar n-are unde.
© Passionaria Stoicescu + Andrei Ivanov. Traducerea, 1992