Avansezi pe muchea de ghețari, către pisc privind cu-ncrîncenare. Mur.ții-n somn inspiră norii rari expirind zăpezile-n surpare. Dar și ei privesc mai abitir, ca și cînd odihna vor să-ți lase, darnici mai mereu în preveniri, cu căderi de stînci si cu crevase. Munții știu, necazul i-a lovit, stăpînește fumu-n trecătoare. Iar tu încă n-ai descoperit ce-i o breșă, ce-i o dislocare. De-ai cerut un ajutor la greu, stîncile ecou ți-au scos în cale. Vîntu-a spart chemarea-n defileu ca pe radiofonice semnale. Lupte la vreo cotă cînd s-au dat, ca să nu te vadă inamicul, tu cu pieptul pietre-ai apărat, stînca și-a pus umărul, voinicul. I-o minciună că-nțelept de ești, nu urci munții. Tu, sfidînd povața, ai topit granitul ca-n povești, la picioare ți-a căzut chiar ceața. In etern omăt de te-oi culca, pe deasupra ta, veghind anume, lanțuri mari de munți s-or apleca - cel mai trainic obelisc din lume.
© Passionaria Stoicescu + Andrei Ivanov. Traducerea, 1992