Aşteptare cît vrei, cheful însă o mică postată.
Toţi ai mei mi-au urat: „Drum deschis, fără vreun neajuns".
Şi ţări patru-au întins drumul lor neştiut drept în faţă,
şi hotare la fel şi-au urcat barierele-n sus.

Umbra pomilor goi s-a predat pe sub roţile-n goană
şi asfaltu-a sclipit ca tăişul de sabie nou.
Muritorul ţintar şi-a zdrobit lingă nas, fiinţa vană
sîngerînd pe parbriz ca-n Dali, într-un straniu tablou.

 
 
 
 

Şi neclare gîndiri ce în tîmple zvîcneau anevoie,
au ţîşnit tumultuos - pas de-ncearcă acum să le-opreşti.
Şi-n maşină-au bătut ca atunci cînd în jur doar război e.
Vremi de sînge martir - am lăsat de-au intrat prin fereşti.

Şi-n cabină urgent, din bandaj, ochi cu raza ceţoasă
întrebau: „încotro? Spre Apus? Nu te du, hai 'napoi..."
Nu puteam să răspund: loveau gloanţele-ntruna-n carcasă.
Şi-auzit-am: „Culcat!" „Am scăpat!" şi „Păzea!" „Bombardează în noi!"

 
 
 
 

Şi şoseaua pieri - singur punct de reper pentru mine.
Numai trunchiuri de brazi, căci explozii frunzişu-au tăiat.
Şi torentul inform, năvălind pînă sus în maşină.
Într-o noapte şi-o zi nici măcar cu-un micron avansat.

Şi-am dormit la volan. Amorţit de căscat dintr-o dată.
Să mă ciup de urechi sau la ochi să mă frec îndîrjit?
În maşină-am văzut răsărind un sergent din armată.
„Ce scîrbavnic trofeu - zise el - stai aici liniştit."

Şi-am mîncat amîndoi chifteluţe, ridichi roşioare.
Şi din nou s-a mirat: „în război ce desfrîu culinar!
Eu, din Minsk - a zis el - de opt zile n-am luat vreo gustare.
Îţi mulţam, şi-acu mergi! De-oi putea - pe aici vin eu, iar..."

Şi-a luat-o spre Est însoţit de puţina lui ceată.
Şi din nou, prin blindaj, timpul pâcii-n cabină-a intrat.
Acest timp se uita, stînd alături cu-o singură fată.
Şi ea spuse: „Ţi-e greu? Stai puţin, îţi iau locul îndat'..."

E perfect. Totu-i clar. Cuplul nostru spre graniţă merge.
Trei'j' de ani ne despart de aceste văzute-ntîlniri.
Gestul lamelor iar, în mişcare parbrizul îl şterge.
Am privit tot ce-i semn, tot ce poartă în el prorociri.

Gropi în drum de n-ar fi, a război n-ar aduce nimica.
Doar pădurea-n lăstari, două săbii - mîneru-ncrustat,
prin noroiul lipit trec ai groazei fiori, trece frica;
ascuţişul - de pace - e în sus, nu în jos aplecat.

Pe traseul de-aici, mie, cel de glonţ neatinsul,
mi-a părut că şi eu am luptat şi-am înfrînt.
Şi de-aceea şoseaua şi-ascuţea ca o sabie-asfaltul
şi fărîme de zvastici atîrnau pe-acea sabie-n vînt.