În curte, tot mese se-njgheabă cu-alai
şi joci domino pînă nu-i prinzu-ntins.
Ca noaptea-n decembrie-i ziua în mai,
dar timpul se duce şi totu-i decis.

Iată lămpile vechi ard deja cu o flacără joasă,
deşi iar cască Moscova gura la prizonieri...
Undeva simt soldaţii în inimi o schijă rămasă,
undeva, corcetaşiior alte capturi li se cer.

Noi coloane pornesc. Şi e nouă mătasea-n drapele,
şi pavajul din piaţă-i lucios, parcă dat cu lustrin.
Dar spre vest, în lung şir merg şi merg eşaloane fidele,
şi din spate de front, veşti de doliu femeile ţin.

Nu, nu s-a băut din izvor de ajuns
şi nici cu folos verighete n-am luat;
necazul mulţimii-n torent - tot a dus -
necaz, în sfîrşit, pe aproape-ncheiat.

De pe geamuri, pj-iviţi, s-au scos crucile gri de hîrtie.
Transperantele-s jos! Camuflajul lipsit e de sens.
Undeva, se dă spirt ca-nainte de-o grea bătălie,
el înlătură tot - morbul ciumei, şi spaima, şi frigul imens.

De negreală şi fum, iată iar curăţate-s icoane.
Nu doar gura - şi sufletul spune acum rugăciuni.
Undeva, Crucea Roşie - aduce cu ea eşaloane
care vin şi tot vin, deşi nu-s aşa mari prădăciuni.

Au şi înflorit pretutindeni grădini,
călduţe-s pămîntul şi apa mustind.
Curînd, ca răsplată la luptă şi chin,
vor fi căpătîi, perini - iarba-ncolţind.

Nu se văd în înalt transparente baloane c-ar sta.
Şi-aşteptînd să vestească victoria - sirene-au tăcut.
Totuşi mici comandanţi vor primi înc-un grad, înc-o stea,
chiar de pot fi ucişi pur şi simplu-ntr-un singur minut.

Iată-au prins capturate armonici burduful să-şi sune,
se-nnoiesc jurăminte fierbinţi într-al dragostei glas.
Insă totuşi, spre vest, eşaloanele au misiune
şi părere-a fost doar că duşmanii deloc n-au rămas.