Probabil am murit, cu ochii-nehiși - văd foarte.
Probabil moartea asta m-a fîstîcit sadea,
și-apoi puțin îmi pasă, ea-i la Paris, departe,
și-aflat-am către seară: nu doar acolo-i ea.
Ce melodii cu Nordul i-am zis, o nebunie!
Gîndeam: un pic și gata - ne-om tutui, e clar,
dar în zadar cîntat-am neutra lui fî.șie,
habar n-avea de asta, ce flori în Nord răsar.
Atunci am luat-o altfel, crezînd că-i mai aparte
numărătoarea, cine 'nainte-a fost cu ea,
dar nu-i păsa de mine, era-n Paris, departe,
si doar Marceau, mimantul, îi mai spunea ceva.
Mi-am părăsit chiar lucrul, deși greșeam, vezi bine,
și-atîtea dicționare am luat și-am căutat,
dar ea era-n Varșovia, și nu-i ardea de mine,
și-atunci în limbi străine din nou am conversat.
Cînd va veni, în limba polonă îi voi zice:
Mă ia cum sînt, o, doamnă, n-am să mai cînt, m-abțin..."
Habar n-avea de mine, era-n Iran, ferice,
și-am înțeles - eu pasul cu ea nu pot să-l țin.
Că ea aici e astăzi, și-n Oslo mîine seară...
Ei, da, am feștelit-o, dînd cu necazul piept.
Cu cine-a fost 'nainte, cu cine fi-va iară,
să-nceroe ei, eu însă mai bine mai aștept.
|