Zbor iar pe ruta Moscova - Odessa, dar avionul încă va mai sta. Toată-n albastru vine stewardesa, ca prințesa, nădejde și suris ca flota sa. Pe-al Murmanskului cer - seninătate, bilete înspre Așhabad se dau, spre Kiev, Harkov, Chișinău se poate, și către Lvov, dar nu acolo vreau. Mi s-a spus clar: „Azi nu spera, căci pînă spre ceruri, nu-i nădejde de ajuns". Și iar transmit - Odessa se amînă - pe pistă, gheața nu e de pătruns. La Leningrad din streșini curge apa, și de ce nu spre Leningrad - un drum? Senin e-acum la Tiflis, dar degeaba, au cald și ceai, nu asta vreau acum. Și cei din Rostov gata-s de plecare, eu însă de Odessa-s tînjitor, dar vreau acolo unde n-am intrare și de aceea n-o să fie zbor. Eu vreau acolo unde cresc troiene ca mîine-n albul lor să mă înec, unde-ntr-un loc lumina clar se cerne, dar eu acolo n-am de ce să plec. N-am viză-aici, - acolo n-am intrare, nu-i drept, sînt tri.st, dar stewardesa blînd poftește lumea pentru decolare, cu flota ei civilă .semănînd. Deschisă-i cușca cea mai depărtată unde nici premiul nu te-ar îmbia, Vladivostokul și Parisul, iată, dar într-acolo n-am ce căuta. Va fi senin. Și liber va fi zborul. Se-aud turbinele vuind strident. Dar eu sînt sceptic, va fi tras zăvorul, gâsi-vor ei motive pe moment. Eu vreau unde cețos e uraganul, unde se-așteaptă-n zori ninsori pe ram. Deschise-s Delhi, Londra, Magadanul, dar eu acolo nici o treabă n-am. Ce cred, e drept; tu rîzi de vrei, bocește, dar cursa asta iarăși se oprește și înapoi ne-o duce, spre trecut, frumoasa stewardesă ca un TU, ca flota noastră concedînd orbește. Din nou, pînă la opt, altă oprire și cetățenii ochii-nchid supus. Dracu' să-i ia, mi s-a urît de știre, zbor încotro voi fi primit și dus.
© Passionaria Stoicescu + Andrei Ivanov. Traducerea, 1992