Aici nu-i câmpie, natura tresaltă -
Vin avalanșe, una după alta
Cad pietrele-n cascade vuind -
Ne putem abate, râpa ocolind,
Alegem însă drumul greoi,
Periculos ca poteca de război.
Cel ce aici n-a fost, cel ce n-a riscat -
Acela pe sine nu s-a încercat,
Chiar dacă stele de pe cer a desprins,
Acolo jos nu va întâlni, oricâte ar fi atins
În întreaga lui viață ferice
Nici zecimea minunilor de-aice.
Nu-s trandafirii roșii, nici panglici îndoliate
Cu monumentele nu pot fi asemănate
Pietrele ce liniștea ți-au dăruit acuma,
Ca focul cel veșnic străluce într-una
Piscul de smarald înghețat -
Ce n-a fost încă abordat.
Lasă-i să vorbească, fie,
Nu, nimeni nu moare-n pustie
Mai simplu decât de vodcă sau răceală.
Alții vor veni, schimbând confortul
Pe risc și chinuri nemăsurate
Vor străbate cu tine poteci neumblate.
Pereții-s abrupți - nu căsca!
Pe sansă nu te baza -
Aici te pot trăda: gheață, piatră, stâncă,
Încrede-te în prietenul neîntinat,
în cârligul ferm împlântat
Și roagă-te ca primejdia să nu vie încă.
Tăiem trepte... nici un pas înapoi!
Încordați sunt genunchii sub noi
Inima se înalță spre înălțimi,
Lumea-i ca-n palmă, împrăștii lumini,
Doar puțin ești gelos pe cei
Cărora vârful le surâde de jos.
|