Ca un clopot de alarmă răsunau în noapte pașii - În curând și noi vom porni, luându-ne rămas bun fără cuvinte. Pe cărări neumblate tropăiau caii, căluții, Fără a ști spre ce capăt purtau călăreții. Vremea noastră e alta, e grea, iar fericirea ca-ntotdeauna,caut-o! Gonim în zbor, în urma lor alergând, Numai că-n cursa asta pierdem cei mai buni tovarăși, Nevăzând în galop, că alături, ei nu mai sunt. Multă vreme încă vom mai lua focurile drept incendii Și scârțăitul cizmelor de rău augur ni se va părea. De-a războiul, un joc de copii, îmbătrânit va fi. . . . Când vor înceta bubuiturile, când va fi ars și plâns destul totul, Când caii noștri vor osteni să galopeze sub noi, Când fetele noastre vor schimba mantalele în rochițe, Să nu uităm, să nu iertăm, să nu pierdem, atunci, nimic.
© Doina Constantinescu. Traducerea, 1990