Era comic, hoț, clipele jura Clipe triste aci-acolo. Grimă, perucă, alte atribute Altor comici dăruia. În circul luminos, între numere Pe neobservate, încet, ușor, Clovnul printre noi apărea Cu prosteasca sa tichie. Spectatorul nostru, de clovn e răsfățat, Însetat de râs, punga și-o deschide Și strigă: „E oare ăsta clovn? Dacă-i clovn - musai să fie caraghios!“ Iată-ne. Bombăneam cu voce tare: „Ai ieșit în arenă, atunci fă gimbușlucuri!“ - Iar el, în ăst timp, tristețea Din suflet, încet ne-o scoate. Din nou, nedumerire - veacul e douăzeci. Circul, fără îndoială-i de renume mondial. Clovnul însă e cam posomorât. Nu e nici vesel, nici caraghios. Iar el, ca și când ar fi picurat în apă Deodată, în lumină fără rușine, în două mâini Fura tristețea din buzunarele lăuntrice Ale sufletelor noastre îmbrăcate în haine. Noi rădeam apoi, parcă ieșindu-se din minți. Aplaudam, palmele rupându-ni-le. El n-a făcut nimic caraghios Doar durerea noastră ne-o preluase. Numai că ghidușind, trăncănind Tot mai trist a devenit mimul Căci povara durerii străine Din încăpățânare drept a sa, o luase. Tristețile grele se simt... Arlechinul s-a chircit în inelul luminos. Pantomimele tot mai dureroase devin Și ridurile se adâncesc pe față. Dar neliniștile, necazurile El le-a smuls din noi. Dându-ne aparența libertății, Iar lui apărare, nu provizii. Hohotim acum fără durere Vesel, ca-n vremurile noastre. Ah! Cât de plăcut ne-a trădat! A răpit tot ce ne stingherea. E timpul! Și tăindu-și genunchii A plecat cu gândul său. Roșcatul s-a întronat în arenă, Ba chiar și peste granițele ei. Răul nostru l-a preluat un geniu In culise, iată-l, e caraghios, Mii de clipe furate În el s-au concentrat ca-ntr-una. În becuri, mii, luminile s-au stins Bătaia tobei... si liniște. Prea multe de-ale noastre A dus pe umeri. Spinarea i s-a rupt. Spectatori și oameni, printre ei Gândeau: uite bețivul a căzut... Clovn în ultima sa pantonimă, Jucând, a uitat de toate și-a pierdut. El a înghețat nu undeva, nu peste mări Ci lângă noi, ca și când ostenit s-ar ji culcat, Întâiul clovn a sorbit o înghițitură de durere, Dar forțele nu și le-a calculat.                                
© Doina Constantinescu. Traducerea, 1997