În vis mi se năzar jocuri galbene Și mormăi răgușit. „După un timp, după o vreme Dimineața-i mai înțeleaptă!“ Dar nici ea nu e ca lumea. Nu mai e bucuria de-altădată Chiar dacă fumezi între mese, Chiar de bei ceva amețitor         În crâșme - postavul verde si șervete albe, Săracii, măscăricii, aici se simt ca-n rai Eu-ca pasărea între gratii. In biserică plutește un iz greoi, e semiîntuneric Diacii prizează tămâie. Nu nici în biserică nu-i totul nu, nu e cum ar trebui! Urc pe munte gâfâind Poate apare ceva - Acolo sus e un arin, iar sub munte stă un vișin. Măcar povârnișul de l-aș acoperi, Cât m-aș mai bucura! De-ar mai fi și ceva în plus Tot nu-i așa cum trebuie să fie!         Merg pe câmp de-a lungul răului Lumină-întuneric, Dumnezeu nu e! Întinderea curată, de albăstrițe-i plină, însă drumul e cam lung. Lângă el e o pădure pustie Unde mișună Baba-Cloanța iar la capăt, vai! - Eșafodul cu toporul. Undeva, caii dansează-n ritm, Lin, dar fără voie. Nici de-a lungul drumului nu e cum trebuie, iar la capătul lui - nici vorbă! Nici în biserică, nici în crâșmă Nimica nu e sfânt, Ei băieți nimic nu e ca lumea, Nimic, băieți...        
© Doina Constantinescu. Traducerea, 1992