Prietenilor mei, poeții
Doar cel ce tragic a murit, poet e cu adevărat Iar asta, la timpul rânduit de-a fost, e minunat: La 26, unul spre revolver s-a îndreptat, Altul la Angleterre în ștreang s-a atârnat. La 33, Hristos, poet și el, ne-a poruncit: Să nu ucizi! Dar ucigașii și i-a întâlnit; Prea multe-a spus se zice, și a mai și făcut; Și prea gândea! Așa că-n palme cuie i-au bătut. Când mă gândesc la 37, parcă-s beat Și chiar și-acum mă simt înfrigurat La 37, Pușkin duelul și l-a stabilit, Iar Maiakovski țeava-n tâmplă și-a proptit. La 37 să mai adăstăm! Vezi, Cel de Sus, neînduplecat A hotărât: ori-ori, și treaba scurt a rezolvat. Să treacă ăst hotar, Rimbaud și Byron n-au mai apucat Noi, cei de-acum, cu chiu-cu vai, ne-am strecurat. Duelul nu s-a mai ținut, l-au amânat cumva; La 33 i-au răstignit, dar nu de-a binelea; La 37 nu sânge-a curs din tâmpla aceea Ce-a fost pătată doar de părul alb ca neaua. „Să tragi pe-alături?” cu frica în inimă... Psihopați și gășcari, răbdare! Măcar puțină... Tălpile poeților calcă pe lame de cuțite Și sângeră desculțe sufletele lor zdrelite. De trei ori în „gât luuung” „u” a intrat Poetului - precum am stabilit - i l-am scurtat Pe muchie de cuțit viața-și trăia - cuțit i-am dat Și fiindc-a fost periculos, chiar, d-aia l-am tăiat. Vă plâng, socotitori de date și fatale cifre, Vă zbateți ca-n haremuri, nevestele-osândite Ni s-a luuungit viața și poate, cum vedeti, S-a amânat sfârșitul, un timp, pentru poeți.        
© Cristian Sabău + Julia Gutu. Traducerea, 2006